Adunam zilele albe pentru noptile negre, carora le vom ramane vesnic datori, fiindca s-a petrecut sa adormim mai devreme sau sa visam mult prea tarziu. Purtam vina ca masuram timpul prin batai de pleoape,in asa fel incat nu am gresi cu nimic privindu-ne atat de rar, mereu.. unul pe altul. Erorile noastre sunt clipirile noastre accelerate, grabite si de neiertat, plutind peste greutatea faptului ca suntem.
Asa se intampla.. Nimic nu se castiga, totul se pierde, aproape..
Stii? ..Mai departe, e scris in carte. Din cauza asta, as vrea sa intampin zorii diminetii intrebandu-te nu cat e ceasul, ci la a cata pagina am ajuns, pentru a stii exact in ce moment al povestii ne aflam. Dupa aceea, mi-ar placea sa te rog sa te infatisezi in pagina 22 sau 40 sau 1001, spunandu-ti ca toate acestea nu sunt varste nici altceva, sunt clipele care iti vin cel mai bine. Apoi, am porni amandoi spre volumul al doilea, al treilea si din ce in ce mai departe..atat cat ne vor suporta rafturile bibliotecilor, de peste tot.
Promit, tu vei fii ultimul cuvant.
Prima data, timpul ar trebui sa-si vindece propriile rani. Sa isi trateze tot ce a fost ars de soare, strapuns de vant, injunghiat de ploaie, inecat de adancurile apelor. Numai apoi ar putea incerca sa salveze oameni sau sa vindece parti din vietile lor.
Nu e nimic intelept aici, in aceste vorbe, dupa cum nu e nici in cutele care iti vor prescrie alt chip candva, foarte candva..
Dincolo de ploaie si de soare, inima incepe sa-mi bata putin in albastru. E dreptul vinului curat al lacrimilor care ma imbata, ma trezesc si ma fac usor de cantat. E treaz tot ce e rosu in mine. Astept sa ma gasesti, serios! Sa-ti sprijini fruntea pe umarul meu si sa suspini.. sa te iau, si sa te duc intr-o poveste adanca, unde totul se iarta.
Ahh!! …
Hai sa-ti arat cum sa citesti carti nescrise. Vrei? Sunt cartile care cedeaza fericite greutatea literelor si care se lasa intelese doar de..tine..si de..mine. hmm… Ti-ar placea? Ti-ar placea sa intelegi de ce nu incapi intr-un sms, intr-un mail sau alte chestii nenorocite electronice mult prea inguste si necuprinzatoare..? ..Mi-e dor de freamatul adevarat al cuvintelor.. cel care ii transmite hartiei ca dragostea poate fi auzita, vazuta, mirosita, gustata, mototolita..
Asa sunt eu.. mistica, ce vrei..
Draga, te anunt ca sunt bine sanatoasa, si tocmai asta ii doresc si blogului. Te anunt ca am fost departe.. fara voia mea. Au fost zile grele.. Am trecut printr-o suferinta impreuna. Deci amandoi. Am stat de veghe si am trait cu frica de a-l pierde. Totul parea pierdut cand se parea ca a intrat in moarte clinica si ca nici macar conectarea la aparate nu-l mai ajutau. Rugile cele toate au dat roade in final. Are iarasi suflare.
Si deci.. Esti pregatit sa inviem?
Pentru ca nici macar anotimpurile nu mai sunt ce au fost candva. Pentru ca de cele mai multe ori ne ducem, pe cand venim. Pentru ca nu mai putem ramane. Pentru ca imi esti dor. Pentru ca sunt trista eu si pentru tine. Pentru ca esti. Pentru ca esti atat de mult. Pentru ca nu voi mai fi. Pentru ca viitorul e tacut, oriunde.
Pentru ca sunt vinovata..
Se tot face noapte, nu intuneric. E foarte probabil sa fie flacari in jur..si lumina lor sa nu-ti para straina. S-ar putea sa simti caldura care se raspandeste ca cea mai concreta frumusete..ca doar, si focul are intensitatea lui. Cu siguranta ca stii ca trupul meu e aici, mereu arzator.
Mereu, nesuferitule…
